ACIDUM ACETYLSALICYLICUM · 500mg · COMPR. · SANTA S.A. - ROMANIA
Acest medicament este utilizat pentru combaterea durerilor de intensitate slabă sau moderată (dureri de cap, nevralgii, dureri musculare, dureri reumatice articulare şi periarticulare, dureri de dinţi, dureri menstruale), combaterea febrei. Dacă după 3 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Nu utilizaţi Acid acetilsalicilic T
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doze Adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 16 ani Pentru efectul analgezic si antipiretic se administrează un comprimat Acid acetilsalicilic T 500 mg comprimate, repetând în functie de necesităţi la intervale de minim 4 ore. Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani Nu este indicată administrarea la acest grup de vârstă. Mod de administrare Comprimatele se administrează cu o cantitate suficientă de apă, de preferat, după mese. Durata administrării Dacă simptomele persistă timp de mai mult de 3 zile după 3 zile (pentru febră), respectiv mai mult de 3-4 zile (pentru durere), adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru reevaluarea tratamentului. Dacă utilizaţi mai mult Acid acetilsalicilic T decât trebuie Dacă aţi luat mai multe comprimate de Acid acetilsalicilic T decât trebuie, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital. Dacă uitaţi să luaţi Acid acetilsalicilic T Dacă aţi uitat să luaţi o doză, nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dozele mici de acid acetilsalicilic sunt, de regulă, bine tolerate. Dozele mici de acid acetilsalicilic sunt, de regulă, bine suportate. Au fost semnalate sângerări diverse – hematemeză (vărsătură cu sânge), melenă (scaune de culoare neagră), hemoragii digestive oculte (eventual cu anemie feriprivă), epistaxis (sângerări nazale), sângerări ale gingiilor, purpură. S-au raportat: dureri de cap, ameţeli, zgomote în urechi (poate fi un simptom de supradozare). Riscul hemoragic chirurgical este crescut. Favorizarea hemoragiilor se menţine timp de 4-8 zile după oprirea administrării acidului acetilsalicilic. Fenomenele de iritaţie gastrică (dureri abdominale, arsuri, greaţă, vărsături) sunt rare dacă tratamentul se face corect. Au fost raportate cazuri de activare a ulcerului gastro-duodenal. Sunt posibile reacţii alergice, manifestate în special prin mâncărimi, acumulare de lichide în ţesuturi, dificultăţi de respiraţie sau reacţii anafilactice, reacţii alergice severe ale pielii posibil cu scăderea tensiunii arteriale, umflarea feţei, umflarea limbii şi edem angioneurotic, în special la pacienţii cu astm bronşic. Au fost semnalate reacţii de tip anafilactoid la pacienţi idiosincrazici. Foarte rar, s-au raportat creşteri ale valorilor serice ale enzimelor hepatice. Medicamente precum Acid acetilsalicilic T se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord („infarct miocardic”) sau a accidentului vascular cerebral. Reacţii adverse suplimentare la copii şi adolescenţi: La copii şi adolescenţi cu infecţii virale cărora li s-a administrat acid acetilsalicilic în scop analgezic/antipiretic s-au raportat cazuri de apariţie a sindromului Reye (encefalopatie şi afectare hepatică). Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţion
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7601/2015/01-02 Anexa 1 Prospect Prospect: Informaţii pentru utilizator Acid acetilsalicilic T 500 mg comprimate Acid acetilsalicilic Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect: 1. Ce este Acid acetilsalicilic T şi pentru ce se utilizează 2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Acid acetilsalicilic T 3. Cum să utilizaţi Acid acetilsalicilic T 4. Reacţii adverse posibile 5. Cum se păstrează Acid acetilsalicilic T 6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 1. Ce este Acid acetilsalicilic T şi pentru ce se utilizează Acest medicament este utilizat pentru combaterea durerilor de intensitate slabă sau moderată (dureri de cap, nevralgii, dureri musculare, dureri reumatice articulare şi periarticulare, dureri de dinţi, dureri menstruale), combaterea febrei. Dacă după 3 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic. 2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Acid acetilsalicilic T Nu utilizaţi Acid acetilsalicilic T
la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6);
substanţelor cu acţiune similară, în special antiinflamatoare nesteroidiene;
1 Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizaţi Acid acetilsalicilic T adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
la polen, rinită alergică, polipi nazali, reacţii alergice la alte medicamente; tratamentul se face sub supraveghere medicală;
gastroduodenal, colita ulceroasă, boala Crohn; în cazul administrării la pacienţii cu ulcer sau sângerări gastrointestinale în antecedente este necesară supravegherea atentă şi tratament antiulceros;
sindrom Reye, nu se va utiliza Acid acetilsalicilic T. Medicamente precum Acid acetilsalicilic T se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord („infarct miocardic”) sau a accidentului vascular cerebral. Dacă aveţi probleme cardiace, accident vascular cerebral în antecedente sau consideraţi că aţi putea fi în situaţie de risc din cauza acestor afecţiuni (de exemplu, dacă aveţi hipertensiune arterială, diabet zaharat, valori crescute ale colesterolului sau sunteţi fumător) discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul. Acid acetilsalicilic T împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente. Se impune prudenţă în cazul asocierii acidului acetilsalicilic cu următoarele medicamente:
ajustarea dozelor);
eliminarea acidului uric la nivelul tubilor renali); se recomandă utilizarea altui analgezic;
informarea pacientului şi controlul mai frecvent al glicemiei. Acid acetilsalicilic T împreună cu alcool Acest medicament nu trebuie administrat împreună cu alcoolul etilic, datorită riscului crescut de leziuni la nivelul mucoasei gastro-intestinale şi de creştere a timpului de sângerare. Fertilitatea, sarcina si alăptarea 2 Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Studii epidemiologice la femeia gravidă nu au evidenţiat efecte teratogene şi fetotoxice în condiţiile administrării în primele 2 trimestre de sarcină, dar experienţa este limitată pentru utilizarea cronică de doze mari. Utilizarea în ultimul trimestru de sarcină a fost asociată cu toxicitate cardio-pulmonară şi renală la făt, închiderea prematură a canalului arterial, întârzierea şi prelungirea travaliului (pentru dozele mari de acid acetilsalicilic) şi creşterea frecvenţei accidentelor hemoragice (inclusiv pentru dozele mici). În primele două trimestre de sarcină se poate administra acid acetilsalicilic, dar numai la indicaţia medicului; se recomandă evitarea tratamentului cronic cu doze mai mari de 150 mg pe zi. În ultimul trimestru de sarcină acidul acetilsalicilic este contraindicat (cu excepţia utilizării punctuale pentru anumite indicaţii cardiologice şi obstetricale foarte limitate). Deoarece acidul acetilsalicilic se excretă în laptele matern, folosirea în timpul alăptării trebuie evitată, sau alăptarea se întrerupe, în funcţie de raportul risc terapeutic/beneficiu potenţial la sugar. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Acid acetilsalicilic T nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. 3. Cum să utilizaţi Acid acetilsalicilic T Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doze Adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 16 ani Pentru efectul analgezic si antipiretic se administrează un comprimat Acid acetilsalicilic T 500 mg comprimate, repetând în functie de necesităţi la intervale de minim 4 ore. Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani Nu este indicată administrarea la acest grup de vârstă. Mod de administrare Comprimatele se administrează cu o cantitate suficientă de apă, de preferat, după mese. Durata administrării Dacă simptomele persistă timp de mai mult de 3 zile după 3 zile (pentru febră), respectiv mai mult de 3-4 zile (pentru durere), adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru reevaluarea tratamentului. Dacă utilizaţi mai mult Acid acetilsalicilic T decât trebuie Dacă aţi luat mai multe comprimate de Acid acetilsalicilic T decât trebuie, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital. Dacă uitaţi să luaţi Acid acetilsalicilic T Dacă aţi uitat să luaţi o doză, nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 4. Reacţii adverse posibile Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dozele mici de acid acetilsalicilic sunt, de regulă, bine tolerate. 3 Dozele mici de acid acetilsalicilic sunt, de regulă, bine suportate. Au fost semnalate sângerări diverse – hematemeză (vărsătură cu sânge), melenă (scaune de culoare neagră), hemoragii digestive oculte (eventual cu anemie feriprivă), epistaxis (sângerări nazale), sângerări ale gingiilor, purpură. S-au raportat: dureri de cap, ameţeli, zgomote în urechi (poate fi un simptom de supradozare). Riscul hemoragic chirurgical este crescut. Favorizarea hemoragiilor se menţine timp de 4-8 zile după oprirea administrării acidului acetilsalicilic. Fenomenele de iritaţie gastrică (dureri abdominale, arsuri, greaţă, vărsături)